Wasted

Explorează rubrica YOUNG THEATRE REVIEW și descoperă cronici ale spectacolelor prezente în secțiunea competițională a festivalului, scrise de Iunona Ioniță, studentă la Teatrologie – Jurnalism Teatral, Departamentul de Studii Teatrale din cadrul UNATC „I.L. Caragiale”. 

Schimbarea ne cheamă, dar oamenii schimbării tac.

Rutina și confortul te blochează într-o cameră îngustă, vicioasă și decadentă, fără uși sau geamuri. E sufocant. Ai spune că nu ai cum să ieși, dar ai. Camera nu are tavan, norocul sau blestemul tău. Te uiți în sus și vezi o parte din viața frumoasă. Vezi scăparea. Deci ai putea să ieși din cameră, dar asta ar necesita un efort considerabil din partea ta. Ar trebui să îți construiești singur o scară. Cu o mulțumire tâmpă stai în cameră și te resemnezi, privind în sus, cu speranța că într-o zi vei avea puterea să ieși din cameră. Ai putea ieși acum? Da, dar…mai bine mâine sau poimâine sau…vezi tu, cândva. Adevărul e că îți imaginezi mereu că ieși din cameră în timp ce stai toată viața în ea. Totuși, nu ești complet liniștit. Ceva din tine îți spune că nu e bine ce faci. „Sufletul urlă că ar trebui să fie altcumva”. Vrei și știi că trebuie să rupi acest cerc netrebnic, dar nu poți. N-ai forța necesară. Ești fermecat de confort. Confortul a devenit mai periculos decât disconfortul. Disconfortul te împinge înainte, confortul te paralizează. Acționezi în minte până obosești. În realitate, stai cuminte în mocirlă și îți imaginezi că-i un câmp cu flori.

Suntem prea „în capul nostru” și prea puțin vii. Disponibilitatea de a ne bucura acum de clipe și de oamenii din jur pălește în fața obișnuinței de a repovesti trecutul sau de a imagina viitorul. „Ne petrecem viața, repovestindu-ne viața.” Suntem mereu cu un pas înainte sau cu unul înapoi. Prezentul e al nimănui.

Cine ar fi crezut că plăcerea e dușmanul nostru pe termen lung? Ce bine ar fi dacă ne-ar plăcea cel mai mult să fim buni, să ajutăm, să ne dezvoltăm mental, fizic și spiritual. Dar nu! Nouă ne place să dormim, să fumăm și să ne rupem capul la petreceri.

„Wasted” de Kae Tempest, în regia lui Vlad Isăilă, ne spune mai multe despre această tragedie a ratării și ne provoacă cu un mesaj puternic și relevant: Nu-ți pierde viața! Nu te pierde! „Wasted” ne vorbește despre nevoia de schimbare pe care ne-o refulăm neputincioși, preferând să ne irosim viața și să devenim wasted. Acest semnal de alarmă, tras cu scopul conștientizării nefericirii și frustrării în care alegem să ne lăfăim, este propagat prin trei personaje: Ted, Danny și Charlotte. Toți sunt nefericiți, sclavi ai rutinelor care le dăunează sufletește, însă sunt incapabili să facă o schimbare reală. Știu ce implică schimbarea și ce ar putea să îmbunătățească la ei, însă inițiativa rămâne doar la nivel discursiv: „Dacă am putea să fim oamenii la care visăm să fim…”

Un corporatist, o profesoară și un solist, foști colegi de liceu și prieteni, se reîntâlnesc după 10 ani. Îi unește moartea prietenului lor Tony de care se leagă mereu atunci când nu mai au ce să își spună. Nu aflăm exact ce s-a întâmplat cu Tony, însă știm că decesul lui a fost un eveniment marcant, care i-a făcut pe cei trei să-și reconsidere viața.

Spectacolul începe în forță – atacă direct condiția omului pe panta abruptă a declinului său. Actorii sparg al patrulea perete și ni se adresează direct. Rostesc cuvinte-cheie și își completează frazele unii altora – avem aceleași gânduri și probleme, dar le vehiculăm în forme diferite. Neîmplinirea e prezentă în toți, o cunoaștem toți, iar ea se manifestă în funcție de tipicul fiecăruia, în moduri diferite. Însă comportamentele tuturor se pare că pornesc din aceleași rădăcini fundamentale precum nevoia de iubire, de împlinire și de fericire. Personajele sunt reprezentative pentru frământările cu care se confruntă fiecare dintre noi.

Ted, un corporatist căsătorit, se plânge de viața lui anchilozată de rutină: „Nu mai suport, muncesc și n-ajung nicăieri”. Escapada lui sunt petrecerile și întâlnirile la o bere sau un pahar de tărie. Charlotte este profesoara care observă golul din ochii copiilor și atitudinea învechită a profesorilor care sunt depășiți de situație, devenind irelevanți pentru nevoile tineretului. Charlotte a ieșit din relația cu Danny din cauza neloialității lui. Îi este frică de platitudinea relației bazată pe dependență, pe încălcări ale intimității și îngrădiri ale individualității. Rutina gri și confortul periculos nu fac parte din idealul ei. Danny, un artist haotic, dependent de droguri, o vrea înapoi și îi promite convingător că se va schimba pentru ea. Deși Charlotte intuiește că Danny nu se va schimba vreodată, iar o relație cu el îi va compromite aspirațiile, îl acceptă din nou în viața ei.

Eva Cosac, Tiberius Zavelea și Vlad Pânzaru fac o treabă foarte bună în a-și asuma viața personajelor lor și reușesc să  transmită cu adevăr, problemele și întrebările acestora. Li se potrivesc foarte bine tipologiile și sunt naturali pe scenă. Ne este ușor să îi credem, să îi înțelegem și să ne regăsim în comportamentul lor. Toți trei reușesc să își nuanțeze personajele, să gândească specific lor și să emoționeze.

Decorul descrie un loc de întâlnire între natură (stuf) și elemente urbane (cauciucuri, lăzi de alcool, paleți din lemn), un spațiu coerent cu estetica și mesajul spectacolului. În spatele scenei, proiecțiile exemplifică diferite stadii ale animalelor în acord cu stările prin care trec personajele. Motivul naturii este prezent și sugerează, prin analogie, asemănarea dintre om și animale/natură. O proiecție de efect care surpinde se decupează la un moment dat în întunericul scenei și expune ca într-o oglindă diferite trăsături ale Charlottei, văzută prin ochii lui Danny. 

O scenă pe care am găsit-o reprezentativă este dansul, mai exact bălăngănitul, în urma consumului de MDMA. Mișcarea specifică raverilor, mecanică și repetitivă, amuză și creează voit o scenă penibilă. O alegere regizorală inspirată este schimbarea melodiei care vine ca un contrapunct pentru mișcare. Cei trei folosesc mișcările specifice unui party de techno, pe o melodie din genul muzical rythm and blues (Smoke gets in your eyes – The Platters). Acest contrast între mișcare și sunet scoate în evidență comportamentul absurd, specific consumatorului de stupefiante la petreceri. Celui din urmă, dacă se află în sală, îi este oferită o perspectivă din care se poate privi din exterior, trezindu-i, poate, nevoia unei schimbări. Consumul de droguri este una dintre temele abordate – se atrage atenția asupra potențialului acestora de a ne distruge visurile, precum se întâmplă cu Charlotte și Danny.

Niciunul dintre ei nu știe exact ce face. „Ca să fim sinceri, trebuie să înțelegeți că nu știm ce facem aici.” Nimeni nu știe cu adevărat. Ne mințim că știm. În realitate, suntem victimele condiționărilor noastre. Ființe acaparate de materialitate și context, care se luptă să-și găsească locul și utilitatea în lume. „Te sună realitatea și nu-i răspunzi”.

Scena de final îi arată pe Charlotte și Danny relaxându-se cum știu ei mai bine. Își exprimă pasional dorința de schimbare „Chiar mă schimb!”, în timp ce cocaina îi distrează la gingie. O situație cât se poate de expresivă pentru mesajul spectacolului.

Mă bucură alegerea regizorului de a monta o piesă care este cu adevărat utilă pentru generația noastră și nu numai. Răspunde nevoilor noastre și dă glas luptei din noi. E genul de spectacol care îndeamnă la acțiune. „Wasted” atrage atenția asupra alegerii vitale care stă în mâinile noastre și care ne decide calitatea vieții: schimbarea sau ratarea. Curajul de a te trezi la viață sau alegerea confortului și obișnuinței care îți damnează viața.

Primul pas este conștientizarea. „Wasted” ne ajută să facem acest prim pas. Următorul pas este schimbarea prin acțiune. Simt nevoia de un „Wasted 2.0” care să vină cu soluții, să ne demonstreze atât beneficiul acestui pas curajos de la idee la acțiune, cât și reverberația pozitivă pe care o poate aduce în lume.

WASTED

de Kae Tempest

@Festivalul de Teatru și Film „Șerban Ionescu”

Regia, traducerea și adaptarea textului: Vlad Isăilă

Scenografia: Cora Oprea

Lighting design: Vlad Lăzărescu, Cosmin Stancu

Muzica originală: Cari Tibor

Video mapping: Constantin Șimon

Sound design: Dan Popescu

Distribuția

Charlotte: Eva Cosac

Danny: Tiberius Zavelea

Ted: Vlad Pânzaru

foto: Cultura la Liman