Am fost blatist la căminul IATC-ului (așa se numea pe vremuri). Dormeam la PELICANU’ în cameră. El stătea cu TUTZĂ, Dumnezeu să-l ierte, și cu Militaru’ (așa îi ziceam noi pentru că impunea o disciplină severă). Acolo ne-a prins cutremurul din ’77. Ne-am dus pe lîngă Muzeul de istorie în sus, pe calea Victoriei, și am văzut hotelul VICTORIA prăbușit. Atunci am decis să plecăm la BRAȘOV, la mama lui Șerban.
Nu mai știu cum am ajuns acolo. Am rămas prieteni de atunci. Dar amintirea cea mai puternică o am de la o repetiție de la Casandra, unde m-am dus să-l iau pe Șerban ca să mergem la masă, la cantina unde mîncau studenții de la IATC.
Nu mai știu din ce motive, dar Șerban interpreta toate rolurile din Romeo și Julieta, spectacol pus în scenă de Cătălina Buzoianu cu Adrian Pintea și Mariana Buruiană în rolurile principale. Cînd am intrat eu, Șerban o juca pe doică în locul Adrianei Trandafir care era pe jos de rîs, ca de altfel, toți din distribuție. Au plecat la Londra cu spectacolul ăla. Și s-au întors toți cu excepția unui asistent din școală.
Pe drum a continuat să joace din mers tot ce rămăsese nejucat din distribuție. Așa îl țin minte. Apoi, a cerut o ciorbă în plus pentru mine, cu farmecul lui care nu dădea greș niciodată, la nicio bucătăreasă care drămuia cu polonicul mîncarea studenților.
La ieșirea din cantină a oprit o domnișoară care mînca dintr-un covrig și a întrebat-o inocent: „Nu vă supărați, de unde ați cumpărat covrigul, că vreau să vă f..?” Am rîs și am luat-o la fugă în timp ce domnișoara ne arăta ghereta cu covrigi. Cînd și-a dat seama, era prea tîrziu. A bufnit-o și pe ea rîsul. Așa îl țin minte pe Șerban Pelicanul. Talentat, vesel, generos și prieten desăvîrșit.
