10 ani în zbor de pelican | Mircea Constantinescu despre Șerban Ionescu

10 ani în zbor de pelican | Mircea Constantinescu despre Șerban Ionescu

10 ani în zbor de pelican | Mircea Constantinescu despre Șerban Ionescu

Pe 21 noiembrie 2012 s-a stins din viață actorul Șerban Ionescu. În 2021, această dată marca și sfârșitul unei prime ediții de festival de teatru și film dedicat memoriei lui, dar și prezentului de care arta nu se poate desprinde niciodată pentru a putea rămâne vie. 

Acum, la 10 ani de când și-a deschis aripile de pelican către un zbor în infinit, portretul lui Șerban Ionescu rămâne a fi recreat de cei care l-au cunoscut și alături de care și-a trăit viața, o viață în care creația sa s-a împletit permanent cu zborul prin lume. 

10 ani în zbor de pelican este un omagiu adus de prietenii săi cei mai dragi, care îl păstrează viu recompunându-i chipul din amintiri. Continuăm această arhivă sensibilă cu mărturiile actorului Mircea Constantinescu.

Am fost coleg la Teatrul Odeon cu Șerban, poreclit Pelicanul. Era un om plin de umor, mereu pus pe șotii, neastâmpărat, dinamic, optimist…

Avea și o componentă abisală sufletul său. Abis pe care i l-am zărit în ochii săi derutanți de oltean, ca și mine, atunci la Rennes, când înainte de a intra în scenă, s-a lăsat un moment de liniște totală printre noi actorii vaganți, aflați la manifestările prilejuite de Festivalul Culturii Române în Bretagne.

Am rostit o propoziție premonitoare: „Poate că acum naște Magda.” Și așa se întâmpla. Apărea în Lume o ființă nouă, un omuleț așteptat de părinți de multă vreme… 

El a devenit actor, i-am fost o vreme dascăl, se numește Carol Ionescu… Acum se ocupă cu grijă și dăruire, alături de mama sa, Magda Catone, de cinstirea memoriei ilustrului său tată. 

Bravo, bravissimo! La cât mai multe ediții, dragilor!!!

MIRCEA CONSTANTINESCU, actor

Lasa comentariu