Invitați

După doi ani de frică și restricții am învățat că singurul moment care contează este cel prezent. «Acum» este singurul moment adevărat. Trecutul și viitorul nu au o realitate proprie, ele sunt reflexii ale momentului prezent. Trecutul este un «acum» mai vechi, viitorul un «acum» imaginat, astfel că «acum» e tot ce avem. Frumusețea teatrului sau a filmului este că te ancorează, indiferent dacă vrei sau nu, în prezent, pentru că doar așa poți exista autentic și credibil ca artist. Iar asta mi se pare înălțător. «Acum», când scriu aceste rânduri, simt o bucurie imensă că fac parte din juriul de anul acesta, că ne vom vedea într-un viitor «acum» la mare, liberi de orice limitări, să ne bucurăm de Artă, cea care ne împinge fără să știm să existăm aici și acum.

Sunt bucuros să văd că există festivaluri ca acesta care încurajează tinerii oameni de teatru și film în demersul lor la început de drum, spre a se descoperi ca artiști și a da voce unui manifest colectiv pentru artă, mai ales după o pandemie, în contextul unui război atroce și într-un teritoriu în care educația și cultura sunt din ce în ce mai marginalizate. Sloganul acestei ediții cred că propune o punte între trecut și prezent, cu accent spre viitor, și un dialog între generațiile de ieri, de azi și de mâine spre a consolida un cadru de întâlnire între oameni, la intersecția dintre discipline, bazat mai degrabă spre speranță decât spre ură și frică.

Cred că cea mai importantă problemă pe care o are teatrul românesc astăzi este supraviețuirea tinerilor artiști și susținerea sectorului independent. Nebunia planetară prin care trecem acum a schimbat felul de raportare la acești termeni și la o realitate continuu imprevizibilă, care modifică raportul cu arta teatrului, cu mijloacele și căutările lui. În acest context, Festivalul de Teatru și Film «Șerban Ionescu» aduce în prim plan artiști tineri, foarte tineri… Inspirată și necesară idee! « Expune. Exprimă. Explorează. » timpul prezent, cu un pas în viitor. Cred că tânăra generație este aceea care îndrăznește să ia pulsul exact al realității și ne arată cât de sănătos sau bolnav este teatrul românesc.